Ce ne definește
Made in RO este mai mult decât un târg de design. Este evenimentul conceput și curatoriat de platforma editorială Designist.ro, care susține și promovează prin articole de conținut designerii români de produs și industriile creative din România. Proiectele prezentate sunt atent selecționate în urma unui apel de proiecte. Astfel, Made in RO by Designist.ro îi aduce laolaltă pe cei mai talentați designeri români, creează oportunități de vizibilitate, atât online, cât și offline, și este, de peste șase ani, o rampă de lansare pentru multe branduri de design românesc.