Raluca Rădescu: ilustrație botanică

More coming soon
septembrie 8, 2019
Made in RO #12
septembrie 9, 2019

Întrebare “Între Rame”: “Să știți că eu vin să pictez primăvara la Made in RO #13. Vreți?” Răspuns Designist: “Categoric, da!” Cam așa a început dialogul nostru cu ilustratoarea Raluca Rădescu, când ne-a anunțat că dorește să participe pentru a treia oară la târgul Made in RO, ediția #13, un diez cu soare și noroc, firește.  

#FlowerPower

“O să descoperi ilustrații care privesc plantele din mai multe unghiuri sau stadii de dezvoltare și da, vin cu ghiocei și cu narcise!  Naturalul nu se demodează și poți aduce o schimbare fundamentală de decor doar adăugând un tablou, nu este nevoie să schimbi tot mobilierul. În mod sigur, vei avea senzația că este altă casă”, ne spune Raluca. 

Mai multe detalii despre ilustrația botanică “Între Rame” te invităm să descoperi în interviul primăvăratic de mai jos.

Ce-ai mai făcut de la Made in RO #allNatural? Povestește-ne despre cea mai recentă colecție “Între Rame”. Cui se adresează? Cum ai ales florile?

Ei bine, timpul trece mai repede decât aș vrea și astfel ajung să pun în aplicare prea puține dintre ideile care mă bântuie zi de zi. Dar ceva, ceva tot se întamplă.  După cum știți prea bine, am pornit cu ilustrația botanică, lucrări pe care le puteați achiziționa doar la târguri sau din magazinul online. Între timp, am transpus-o și pe tricouri sau alte obiecte de decor, iar acum îmi doresc să transmit și altora gustul acestei tehnici, așa că, fiți pe fază, începem atelierele de ilustrație botanică! Tot din aprilie deschidem oficial atelierul Între Rame, unde ne puteți vizita și pentru a vă alege creațiile preferate. Cursul se va ține undeva în zona de nord a capitalei. Deși cartierul creativ se învârte cu precădere în centru, cred că se simte nevoia de spații care să inspire și în această zonă.

Cum ți-a venit ideea unui atelier de ilustrație botanică? Cui i se adresează? Vor fi lucrările cursanților puse între rame?

Am gândit acest atelier pentru că ilustrația botanică este un subiect extrem de puțin studiat la noi, în timp ce în alte țări sunt școli de lungă durată care abordează această temă. Mi-ar plăcea ca la acest atelier să vină toți iubitorii de frumos, de natură și mai ales cei care cred ca nu au niciun talent. Avem în continuare o idee împământenită din trecut cum că arta este pentru cei cu un talent înnăscut, ori nu este chiar așa. Cu exercițiu și îndrumare, oricine își poate dezvălui latura creativă. Iar în cele 8 ore de curs, pe 20 și 21 aprilie, veți primi toată îndrumarea teoretică și practică, pentru a putea ulterior să vă alegeți singuri subiectele botanice care vă inspiră. Mă întrebați dacă și lucrările cursanților vor fi puse “Între Rame”: este o idee, și, de fapt, e unul dintre motivele pentru care de la început nu am vrut ca proiectul să fie un brand personal. Mai sunt, însă, câțiva pași de făcut până acolo, dar planul există.

Narcise galbene_Intre Rame

Știi în ce case, în ce decor au ajuns lucrările “Între Rame”? Care crezi că e locul unde se potrivesc ilustrațiile tale cel mai bine?

Lucrările mele au ajuns atât în decorul spațiilor de locuit, cât și în birouri, sau spații de recreere. Acesta este motivul pentru care arta botanică mă fascinează atât de mult – este atât de versatilă încât completează armonios orice loc. Scopul ei este să te atragă prin transparență, eleganță și naturalețe, și, conștient sau nu, ajungi să-i simți prezența. 

Anemona_Intre rame

De ce crezi că ar trebui să includem în amenajarea casei arta botanică?

Inspirată de natură, ilustrația botanică vine cu prospețime. Iar lucrările complexe surprind în detaliu frumusețea lumii naturale și se fac remarcate prin liniile fine și delicate. Cel mai important este că naturalul nu se demodează și un lucru pe care îl spun de multe ori este că poți aduce o schimbare fundamentală de decor, doar adăugând un tablou, nu este nevoie să schimbi tot mobilierul. În mod sigur, vei avea senzația că este altă casă.

Intre rame

Avem tablourile, tricourile, cursurile. Ce urmează? 

Ei bine, da, îmi doresc să avem și o gamă de agende ilustrate care vor ieși de la tipar cât de curând. Cu puțin noroc poate prindem chiar ediția de primavară a Made in RO #13.

Citește întregul interviu AICI, pe designist.ro.

Fotografii: prin “Între Rame”